Premiera filmului documentar „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă” la Teatrul Fără Nume



Pe 24 februarie se împlinesc patru ani de război în Ucraina, patru ani de frică, 
durere și curaj în fiecare zi.
În tot acest timp, jurnaliștii Viorica Tataru și Andrei Captarenco au fost mereu 
în prima linie, documentând realitatea cruntă a războiului și poveștile oamenilor care rezistă. 
Acum, vă invităm să descoperiți documentarul „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă”.
Filmul urmărește traseul ajutoarelor umanitare din Republica Moldova către estul Ucrainei, 
în cele mai afectate zone de război. Prin povestea lui Tudor Procopciuc și a voluntarilor 
implicați, filmul surprinde drumuri periculoase spre localități devastate, întâlniri cu civili rămași 
printre ruine, refugiați, soldați din prima linie și oameni care rezistă prin curaj, 
solidaritate și speranță. Un portret emoționant al umanității în mijlocul conflictului 
și al legăturilor care se nasc în vremuri extreme.
Acesta este al doilea film al proiectului, după „Drumul Războiului: Irpin”, prezentat 
în 2023 și apreciat pentru intensitatea cu care a surprins realitatea vieții într-un oraș 
aflat sub ocupația rusească.
Premiera filmului „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă”, organizată cu sprijinul
 Ministerului Culturii al Republicii Moldova, va avea loc pe 24 februarie, ora 18:30,
 la Teatrul Fără Nume.
Publicul va avea ocazia să discute direct cu autorii și să adreseze întrebări.
Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii prealabile.
 
Completați formularul de participare aici:https://forms.gle/hbBfNDEsEZSUpmePA
 Atenție! Acest film conține scene explicite de violență.
Accesul este permis doar persoanelor cu vârsta de minimum 18 ani.